Apoi, forma de masculin, deja impusă, s-a păstrat şi pe lângă femininul oră: ora unu. În schimb, în cazurile „ora două/ douăsprezece/ douăzeci şi două", s-a impus forma de feminin, care este şi cea de neutru plural: „două ceasuri după miezul zilei/ nopţii", de unde ceasurile sau ceasul două, apoi ora două etc. Este de neînţeles cum cineva poate rosti „ora doisprezece", atât timp cât nu va spune niciodată ora doi!", se arată în ghidul amintit.
Consecvenţi în respectarea acestei reguli, ar trebui să zicem ora doi. După cum se ştie însă, se întrebuinţează forma de feminin: ora două, ora douăsprezece, ora douăzeci şi două. Această abatere de la sistem este atât de bine consolidată în limba română, încât a devenit normă.
Ora doi sau orele două? De fiecare dată cand am o discuţie mai lungă cu cineva din Oltenia sau Moldova se ajunge la discuţia: „Ştiţi, voi sunteţi singurii care spuneţi ora doi în loc de orele două. E greşit." De ce e greşit? După mine, e o singură oră, compusă din 60 de minute. În nici un caz nu sunt mai multe ore.
In mod similar, pentru ora 22, singura forma corecta este ora douazeci si doua. Atentie ! Exceptiile de la acesta regula sunt ora unu / ora douazeci si unu (un substantiv feminin, urmat de un numeral masculin), care se explica prin faptul ca mostenesc o structura veche - e ceasul unu/ un ceas dupa miezul noptii - care s-a consolidat in timp si este tolerata.
De ce se spune "ora doua" si nu "ora doi"? Incercand sa aplic o metoda mai mult de matematica decat de romana, as putea sa inmultesc totul cu un factor care sa nu schimbe sensul si intelesul expresiei. Concret: putem spune "ora numarul unu" sau "ora numarul doi" sau "ora numarul trei". Simplificand cu ce am inmultit ar iesi "ora unu", "ora doi
Cum este corect: ora doua sau ora doi? | Cum se scrie? Conjugator de Verbe. Silabisitor. Dictionar Explicativ. Intrebari si Raspunsuri. Întrebări și răspunsuri.
Ana Iorga a dezvăluit că primește destul de des întrebări de la telespectatori legate de exprimarea orei în limba română. Cum spunem corect: ora doi sau ora două? Mulți dintre noi nu avem dubii în acest caz. Însă mulți nu sunt siguri dacă se spune corect ora doisprezece sau ora douăsprezece. Ai imagini sau informaţii care ar
ora doua sau ora doi? cum e corect si de ce cum se spune corect:mi-ar place sau mi-ar placea?(optez pentru a doua varianta dar m-ai vreau pareri)ms.. imi pot dori cu un i sau doi ?
destepti sunt voi cu teoria acordului. ce? e ora una? se zice ora doua din traditie, pe vremuri se zicea: "ne vedem la unu sau la doi", adica la un ceas sau doua ceasuri dupa 12. "doua" nu e adjectiv pentru ora. nu are legatura cu corectitudine gramaticala sau cum suna (du-te in sibiu si te asigur ca ora doua va zgaria urechile tuturor), doar din …
B18WEzf.
  • xvmztt6bs1.pages.dev/795
  • xvmztt6bs1.pages.dev/132
  • xvmztt6bs1.pages.dev/773
  • xvmztt6bs1.pages.dev/543
  • xvmztt6bs1.pages.dev/352
  • xvmztt6bs1.pages.dev/555
  • xvmztt6bs1.pages.dev/555
  • xvmztt6bs1.pages.dev/557
  • xvmztt6bs1.pages.dev/546
  • xvmztt6bs1.pages.dev/944
  • xvmztt6bs1.pages.dev/841
  • xvmztt6bs1.pages.dev/341
  • xvmztt6bs1.pages.dev/825
  • xvmztt6bs1.pages.dev/336
  • xvmztt6bs1.pages.dev/751
  • ora doi sau ora doua